Un avion comercial a fost lovit de o dronă, în timp ce efectua manevrele de aterizare pe aeroportul din Quebec City. Este primul astfel de caz în Canada, a anunţat, duminică, ministrul Canadian al Transporturilor, Marc Garneau. Incidentul, care a avut loc joi, nu s-a soldat cu răniţi. A fost lovit de dronă, înainte de aterizarea pe aeroportul international Jean Lesage, un avion aparţinând companiei Skyjet Aviation.
“Sunt extrem de uşurat că avionul a suferit pagube minore şi a putut ateriza în siguranţă”, a precizat Garneau într-un comunicat. “Deşi majoritatea oamenilor folosesc dronele într-un mod responsabil, riscul unui astfel de incident m-a determinat să iau măsuri de urgenţă pentru limitarea zonelor de zbor în cazul dronelor folosite în scop recreativ. Le amintesc utilizatorilor că este extrem de periculoasă compromiterea siguranţei unei aeronave. Este o infracţiune gravă. Toţi cei care încalcă legea riscă amenzi de până la 25.000 de dolari sau chiar pedeapsa cu închisoarea. Sau ambele pedepse”, a adăugat ministrul canadian.
Potrivit Reuters, la bordul avionului se aflau doi membri ai echipajului şi şase pasageri, conform news.ro.
Comentează