Un avion la bordul căruia se aflau 20 de persoane s-a prăbuşit în statul american Tennessee, însă nicio persoană de la bord nu a murit, iar mai multe dintre ele au fost conduse cu elicopterul la spital, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP, potrivit news.ro.
”Nu au existat victime”, a anunţat într-un comunicat duminică un purtător de cuvânt al Poliţiei din Tullahoma, unde a avut loc accidentul, Lyle Russell.
El a precizat că 20 de pasageri şi membri ai echipajului se aflu la bordul avionului cu două motoare, cu elice, de tip DeHaviland DH-6 Twin Otter.
”Trei persoane au fost evacuate cu eclicopterul pentru a primi îngrijiri medicale, iar alta a fost transportată rutier, din cauza unor răni mai grave”, a anunţat purtătorul de cuvânt.
”Alţi răniţi uşor au fost primit primul ajutor la faţa locului”, a anunţat el.
Happening Now: Coffee County - THP troopers are assisting @TullahomaPD at the scene of a plane crash on Old Shelbyville Road. Initial reports suggest 16–20 people were on board. Some have been airlifted to nearby hospitals. This is an active scene. Locals officials will update. pic.twitter.com/fAeAa72Wxc
— Tennessee Highway Patrol (@TNHighwayPatrol) June 8, 2025
Comentează