Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un avocat celebru anunță: 'Excluderea Cameliei Bogdan din magistratură, ARGUMENT la CEDO'

camelia bogdan

Dacă instanţa supremă va menţine decizia de excludere din magistratură a Cameliei Bogdan, judecătoarea din dosarul ICA, aceasta va fi prezentată ca argument în acţiunea deja existentă la CEDO, în care a fost invocată inclusiv incompatibilitatea magistratului. Anunțul a fost făcut de avocatul Gheorghiţă Mateuţ, cel care i-a asigurat apărarea lui Dan Voiculescu în procesul ICA. Conform lui Mateuţ, în funcţie de decizia CEDO poate fi solicitată în ţară o eventuală revizuire a sentinţei, ca o cale extraordinară de atac, anunță News.ro.

În cazul în care completul de cinci judecători al Instanţei Supreme va menţine hotărârea de excludere din magistratură a judecătoarei Camelia Bogdan, care a dat condamnările definitive în dosarul privatizării frauduloase a ICA, avocaţii lui Dan Voiculescu vor analiza ce cale va fi urmată în continuare, având în vedere incompatibilitatea în care se afla magistratul la momentul pronunţării condamnărilor.

Citește și: Cum se CONTRAZIC Sorin Grindeanu și Guvernul său în SCANDALUL grațierii - FOTO

Mateuţ a precizat că decizia în cazul Cameliei Bogdan va fi prezentată în dosarul de la CEDO, unde a fost depusă o sesizare imediat după condamnarea lui Dsan Voiculescu şi unde s-a ridicat şi problema incompatibilităţii acesteia atunci când a dat deciziile de condamnare.

Avocatul a menţionat că la acest moment singura cale de atac este cea de la Strasbourg, abia după o decizie definitivă a CEDO putând fi solicitată în ţară, la Curtea de Apel Bucureşti, o eventuală revizuire a sentinţei, ca o cale extraordinară de atac.

„Dacă se va confirma excluderea din magistratură, atunci clar există argumente pentru a arăta ceea ce am şi invocat în procedura de la CEDO. Cred că aceste argumente vor întări şi vor servi procedurii judiciare aflate pe rolul CEDO”, a precizat avocatul.

CSM a decis, miercuri, excluderea din magistratură a judecătoarei Camelia Bogdan, pentru că a participat la un seminar unde a predat cursuri de anticorupţie funcţionarilor publici, organizat de Ministerul Agriculturii, parte civilă în dosarul ICA. Decizia CSM nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 15 zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.