Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un bancher iranian a fost arestat pentru încălcarea sancţiunilor SUA împotriva Iranului

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Un bancher iranian a fost arestat în SUA pentru participare la o schemă de evitare a sancţiunilor americane împotriva Iranului, prin dirijarea unor fonduri de peste 115 milioane de dolari în cadrul unui contract de construcţii în Venezuela, informează Reuters.

Ali Sadr Hashemi Nejad, în vârstă de 38 de ani, preşedintele băncii Pilatus, înregistrate în Malta, a fost arestat luni, în statul american Virginia. El a fost prezentat marţi unei instanţe federale din districtul newyorkez Manhattan, au declarat procurorii. Avocatul bancherului a refuzat să comenteze.

Potrivit procuraturii, familia lui Sadr controlează grupul iranian Stratus, care desfăşoară afaceri internaţionale şi a condus un proiect de construcţie în Venezuela. Proiectul a demarat conform unor acorduri economice din 2004 şi 2005 între Iran şi Venezuela. Conform rechizitoriului, o firmă înfiinţată de Stratus a semnat în 2006 un contract în valoare de 476 de milioane de dolari cu o firmă de stat venezueleană din domeniul energiei, pentru construcţia a 7000 de locuinţe. Sadr făcea parte din comitetul de control al execuţiei şi a luat măsuri de ocolire a sancţiunilor SUA, ascunzând implicarea Iranului în plăţile efectuate prin sistemul bancar american. Schema implica entităţi din Elveţia şi Turcia, anunță Agerpres.

Banca Pilatus era parte într-un proces cu ziarista malteză Daphne Caruana Galizia, asasinată în octombrie anul trecut. Ea acuzase banca lui Ali Sadr de facilitarea unor activităţi politice corupte şi de spălare de bani. Pilatus Bank a susţinut că articolele conţineau informaţii false şi calomnii. Un fost angajat al băncii, principala sursă a ziaristei, a fost arestat luni în baza unui mandat european emis de autorităţile din Malta în urma unei acuzaţii de fraudă formulate de Pilatus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.