Un bărbat în vârstă de 59 de ani a decedat, luni dimineaţa, într-un incendiu care a cuprins anexa în care locuia, în localitatea Vărşag, o a doua persoană reuşind să se autoevacueze, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita.
Potrivit sursei citate, la sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat, trupul persoanei decedate fiind găsit carbonizat.
"Pompierii militari şi civili din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vărşag au intervenit pentru localizarea şi stingerea unui incendiu produs la o anexă din localitatea Vărşag, în care locuiau două persoane adulte. La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la anexa respectivă, pe aproximativ 30 de metri pătraţi. Una dintre cele două persoane s-a autoevacuat, însă cea de-a doua persoană, în vârstă de 59 de ani, a fost găsită în interior, carbonizată. Incendiul a fost lichidat", a transmis ISU Harghita, potrivit Agerpres.
Comentează