Un bărbat a luat-o razna, în timpul meciului de deschidere de la Euro 2024: Și-a ucis prietenul și a rănit alți trei bărbați

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 15-06-2024

Actualizat: 15-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Peter Kneffel / DPA / Profimedia

Poliţia germană a împuşcat mortal un bărbat afgan după ce acesta şi-a ucis un conaţional şi a rănit ulterior trei persoane care urmăreau la televizor meciul de deschidere al Euro 2024 în estul Germaniei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AP.

Cetăţeanul afgan în vârstă de 27 de ani a atacat mai întâi un conaţional în vârstă de 23 de ani cu un "obiect asemănător unui cuţit" în Wolmirstedt, un orăşel situat la aproximativ 130 de kilometri vest de Berlin, vineri seara, a precizat poliţia. Victima a murit ulterior din cauza rănilor.

Ulterior, bărbatul a atacat un grup de persoane care urmăreau meciul de fotbal dintre Germania şi Scoţia în curtea unei case private, rănind trei bărbaţi germani, dintre care doi grav, a declarat poliţia.

Polițiștii l-au împușcat

Poliţia a precizat că agresorul, înarmat tot cu acelaşi obiect, a atacat şi ofiţerii chemaţi la faţa locului. Doi dintre poliţişti l-au împuşcat şi l-au rănit pe bărbat, care a murit la scurt timp după aceea într-un spital.

Poliţia a menţionat că motivul atacurilor este neclar. Ministerul de Interne din landul Saxonia-Anhalt, care include Wolmirstedt, a declarat că poliţia şi-a sporit prezenţa în tot landul.

Campionatul European de fotbal are loc în mai multe oraşe din Germania şi se desfăşoară până la 14 iulie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri