Un bărbat a murit după ce a căzut în râul Someşul Mare de pe o schelă

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 26-03-2021

Actualizat: 26-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: mediafax.ro

Un bărbat în vârstă de 49 de ani şi-a pierdut viaţa, vineri, după ce a căzut în râul Someşul Mare de pe o schelă, în timp ce efectua lucrări la o hală, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

"Astăzi (vineri - n.r.), poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în localitatea Rodna, un bărbat de 49 de ani, în timp ce desfăşura activităţi în regim propriu la o hală, a căzut de la înălţime, în albia râului Someş. La locul evenimentului s-a deplasat şi un echipaj al Ambulanţei, care a acordat îngrijiri medicale bărbatului, care se afla în stare de inconştienţă. Ulterior însă, din păcate, a fost declarat decesul acestuia", a transmis IPJ, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Florin Cîțu își încalcă una dintre marile promisiuni ale mandatului: pune cruce depolitizării

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi cercetează împrejurările în care s-a produs evenimentul, fiind aşteptate rezultatele necropsiei pentru stabilirea cauzelor decesului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri