Un bărbat de 50 de ani a murit, joi, după ce a fost prins sub un tractor care s-a răsturnat. Incidentul s-a produs în judeţul Satu Mare.
”În data de 05 februarie, în jurul orei 17:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă SOMEŞ Satu Mare a fost alertat despre producerea unui accident grav în localitatea Vama, unde un utilaj agricol s-a răsturnat peste o persoană, existând suspiciunea că aceasta ar fi decedată”, a transmis ISU Satu Mare via News.
La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Secţiei Negreşti-Oaş, cu o autospecială de descarcerare, precum şi un echipaj SMURD, încadrat pentru acordarea primului ajutor medical şi pentru operaţiuni de salvare.
”La sosirea echipajelor de intervenţie, s-a constatat că victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, se afla prinsă sub tractor. Din nefericire, în urma evaluării medicale, a fost declarat decesul”, a precizat sursa citată.
Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei de sub utilaj, iar poliţiştii urmează să stabilească circumstanţele exacte ale producerii evenimentului.





























Comentează