Un bărbat a murit după ce i s-a făcut rău la volan

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 15-12-2021

Actualizat: 15-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: isu cluj

Un bărbat de 79 de ani, din Deva, a murit, miercuri, după ce i s-a făcut rău la volan, a pierdut controlul maşinii şi a lovit un stâlp de electricitate în apropierea unui centru comercial din oraş.

Autoturismul condus de victimă a ajuns pe trotuar, dar fără să fie rănite alte persoane.

O echipă de prim-ajutor ajunsă la faţa locului a încercat să-l resusciteze pe şofer, însă acesta a decedat.

"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 79 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism pe bulevardul Iuliu Maniu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers din posibile motive medicale. El a pătruns pe trotuar, lovind şi un stâlp de electricitate. Din păcate, în pofida manevrelor de resuscitare, medicii au declarat decesul bărbatului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, informează Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri