Un bărbat acuzat de proxenetism a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 06-11-2018

Actualizat: 06-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.burntorangereport.com

Un bărbat din judeţul Mehedinţi, cercetat pentru proxenetism, a fost arestat preventiv marţi, pentru 30 de zile, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, informează Agepres.

"Bărbatul reţinut în cursul zilei de ieri, cercetat penal pentru proxenetism, a fost arestat preventiv 30 de zile", potrivit Elenei Welter.

Jandarmii sibieni au depistat luni, pe DN1, în localitatea Veştem, trei tinere care se prostituau, însoţite de un bărbat de 34 de ani, din judeţul Mehedinţi, acuzat de proxenetism.

"Din investigaţiile desfăşurate ulterior de către poliţiştii sibieni a reieşit faptul că, în ultimele 6 luni ale anului în curs, în judeţul Sibiu, bărbatul în cauză le-ar fi determinat pe cele trei tinere să acosteze persoane în vederea întreţinerii de raporturi sexuale, le-ar fi oferit protecţie, transport, le-ar fi facilitat cazarea în municipiul Sibiu, în diferite apartamente închiriate, toate acestea în schimbul unor sume de bani", se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri