DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ULTIMA ORĂ - Incident cu un avion SMURD. Soția bărbatului ars pe 70% din corp cere socoteală autorităților

Captura foto Antena 3
avion

Avionul SMURD care îl transporta în Belgia pe un bărbat ars pe 70% din corp s-a întors din drum, la Timișoara. Familia bărbatului acuză dur autoritățile.

Un muncitor în vârstă de 52 de ani s-a electrocutat miercurea trecută, în timp ce se afla la serviciu, în Portul Constanța. Bărbatul s-a urcat să verifice un vagon de tren în triajul CFR Port și a făcut arc electric. El a suferit arsuri pe 70 la sută din suprafața corpului.

Soția pacientului, Dana Mihaela, a declarat joi la Antena 3 că după ce firma la care lucrează a achitat un avans de 50.000 de euro unui spital din Belgia, soțul ei a fost preluat de un avion SMURD din București pentru a fi transportat la spital, însă la Timișoara a făcut cale întoarsă:

„Nici nu știu exact care este starea lui în momentul asta. Dimineață era stabil, detubat. Am fost înștiințată că la 7:40 au plecat din București, s-au dus, l-au luat, și o să ajungă undeva la Timișoara să alimenteze, după care se îndreaptă spre Belgia. Acum m-au sunat să îmi spună că se întoarce din drum. I-au pus în pericol și pe cei care au plecat cu el, echipajul care a plecat. Eu sunt aproape sigură că acest avion a fost defect și din acest motiv nu a fost transferat. Nu că nu a fost stabil, a fost stabil de a doua zi. Oamenii ăștia i-au mâncat din zile. Sunt în situația asta disperată acum pentru că ei nu au fost în stare. Și acum îl duc la Floreasca, deci o luăm de la capăt. Și nu există altă varianta. Mi s-a transmis că nu este alt avion”, a declarat femeia.

Potrivit paginii de Facebook „Asociația Colectiv GTG 3010” , avionul s-ar fi depresurizat după decolare. Cu o zi înainte zborul fusese anulat din cauza vremii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.