Un bărbat care avea asupra lui o armă albă a fost arestat în timp ce încerca să forţeze unul din controalele de securitate la Turnul Eiffel din Paris, sâmbătă seara, către ora 23.30, a anunţat Societatea de exploatare a obiectivului (SETE), într-un comunicat difuzat duminică, transmite AFP, conform agerpres.ro.
Bărbatul a fost 'foarte rapid imobilizat şi arestat', precizează comunicatul. Nicio persoană nu a fost rănită.
Se pare că bărbatul era singur, iar motivaţiile sau circumstanţele tentativei sale nu sunt cunoscute, indică sursa citată.
Turnul Eiffel, care în cursul serii arbora culorilor clubului de fotbal PSG pentru a saluta sosirea jucătorului brazilian Neymar, primeşte vizitatori în toate zilele anului şi îşi închide porţile la ora locală 00.45 (22.45 GMT).
'Forţele de poliţie prezente au procedat la o verificare completă a locului şi au cerut evacuarea sa către ora 00.30', cu un sfert de oră mai devreme decât în mod obişnuit, menţionează comunicatul.
Societatea de exploatare salută faptul că 'procedurile de izolare a monumentului au fost perfect aplicate la sol şi pe etaje'.
Nu a fost comunicat numărul vizitatorilor prezenţi în momentul incidentului.
Franţa a fost vizată din ianuarie 2015 de un val de atentate jihadiste, soldate cu 239 de morţi, cele mai recente fiind îndreptate mai ales împotriva forţelor de ordine.
Un bărbat care avea asupra lui o armă albă, arestat la Turnul Eiffel
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

12
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
12

127
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
127

199
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
199

1.839
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
1.839

986
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
986

1.271
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.271

1.251
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.251

620
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
620

1.563
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.563

97
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
97

3.534
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.534

4.190
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
4.190

3.318
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.318

















Comentează