Un bărbat care şi a înjunghiat mortal fosta concubină, într-un parc din Oraviţa, a fost reţinut şi va fi prezentat sâmbătă în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, conform Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, atacatorul l-a rănit şi pe bărbatul care o însoţea pe fosta concubină.
" În fapt, s-a reţinut că, în data de 29.04.2022, în jurul orei 21,11, pe raza localităţii Oraviţa din judeţul Caraş-Severin, respectiv în parcul din faţa Primăriei Oraviţa un bărbat, identificat în persoana inc. F. M. i-a înjunghiat, pe fondul geloziei, pe numiţii B. L. S. (fosta concubină) şi Z. D. (actualul concubin al numitei B. L. S.), rezultând decesul numitei B. L. S., precum şi rănirea numitului Z. D. Prin ordonanţă Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin inc. F.M. a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 30.04.2022", se precizează în comunicat.
Conform sursei citate, procurorul de caz a formulat, la Tribunalul Caraş-Severin, propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi loviri sau alte violenţe.
Un bărbat care şi-a înjunghiat mortal fosta concubină a fost reţinut şi va fi prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

456
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
456

1.734
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.734

9.707
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
9.707

2.291
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.291

1.455
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.455

1.659
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.659

3.762
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.762

2.672
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.672

5.024
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.024

110
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
110

2.563
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.563

3.161
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
3.161

86
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
86
















Comentează