Un bărbat de 53 de ani a fost prins de poliţiştii de frontieră, în timp ce încerca să își scoată ilegal nepotul de 9 ani din țară

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 29-07-2020

Actualizat: 29-07-2020

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost prins de poliţiştii de frontieră din Borș, în timp ce încerca să își scoată nepotul - un copil de 9 ani - din țară cu paşaportul altui copil.

La P.T.F Borș s-a prezentat, marți seara, la ieşirea din ţară, un bărbat în vârstă de 53 de ani, pasager într-un autovehicul înmatriculat în România, alături de care călătorea un copil, potrivit mediafax.ro.

Citește și: E lege! Administrațiile locale pot monta echipamentele de supraveghere video fără costuri suplimentare pentru deținătorii stâlpilor

Bărbatul a prezentat pentru copil un pașaport românesc, însă polițiștii au observat că acesta nu este unul și același cu cel din fotografia documentului.

Apoi, s-a stabilit că cei doi sunt bunic şi nepot, cel din urmă fiind cetățean român, în vârstă de 9 ani.

Bunicul a declarat că minorul este în grija lui şi a obținut pașaportul de la o altă rudă care avea un fiu minor, recurgând la această metodă deoarece nu avea un document valabil pentru a călători cu minorul în afara ţării.

Călătoria celor doi a fost întreruptă și se fac cercetări pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri