Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un bărbat de 68 de ani a fost reţinut într-un dosar de braconaj: arme, capcane, trofee şi muniţie, confiscate

arma de vanatoare

Un bărbat de 68 de ani, din Voroneţ, a fost reţinut în urma unor percheziţii desfăşurate în cadrul unui dosar vizând fapte de braconaj cinegetic, poliţiştii confiscând arme, capcane, trofee şi peste 300 de elemente de muniţie.

Potrivit IPJ Suceava, în baza datelor şi informaţiilor deţinute la nivelul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Suceava cu privire la faptul că patru bărbaţi, toţi de pe raza oraşului Gura Humorului, zona Voroneţ, deţin ilegal la domiciliul lor arme şi muniţii letale, pe care le utilizează la activităţi de braconaj cinegetic, marţi, poliţiştii din cadrul acestui serviciu, sprijiniţi de zece luptători ai Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS), patru lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava şi un criminalist au pus în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Gura Humorului, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Un medic de la UPU-SMURD vorbește despre 'psihoza Groșan': oamenii refuză masca de oxigen

Au fost desfăşurate percheziţiile la domiciliile celor patru persoane, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate o armă letală cu ţevi duble, o armă cu aer comprimat, 300 de elemente de muniţie, o arbaletă, 28 de săgeţi cu capuri metalice destinate folosirii cu arbaleta, 8 capcane metalice, 5 panoplii, 20 de coarne de cervidă, 3 detectoare de metale, 2 binocluri, 84 trofee diferite specii, 10 colţi de mistreţ, cuţite, lanterne, alte obiecte susceptibile a fi folosite la activităţi de braconaj, dar şi 1.000 de bucăţi de ţigarete de provenienţă extracomunitară, fără documente justificative.

În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de doi bărbaţi, de 66 şi 68 de ani, pentru comiterea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, şi faţă de o femeie în vârstă de 63 ani, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă calificată.

Faţă de bărbatul în vârstă de 68 de ani poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, faţă de celelalte persoane fiind continuate cercetările în vederea stabilirii activităţii infracţionale şi individualizării participaţiei la săvârşirea infracţiunilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.