Un bărbat din Ialomița a murit când încerca să facă o bombă: Au intervenit SRI și polițiștii

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 29-05-2024

Actualizat: 29-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Polițiștii din Ialomița și SRI au intervenit de urgență, ieri noapte, după o explozie la casa unui bărbat, care a murit la scurt timp. Acesta, potrivit surselor judiciare, încerca să fabrice o bombă artizanală.

În cursul nopții trecute, polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că din locuința unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Fetești, iese fum urmare a unui zgomot puternic, iar acesta este inconștient.

La fața locului, s-a deplasat cu operativitate o echipă complexă de polițiști, pompieri, jandarmi și medici, care au constatat decesul bărbatului, iar în interiorul locuinței au identificat mai multe obiecte susceptibile a conține materiale pirotehnice și explozive.

A intervenit și Serviciul Pirotehnic din cadrul Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informații

Cercetările se derulează sub conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive.

În cadrul cercetării la fața locului, au fost identificate articole pirotehnice și elemente de muniție, care au fost ridicate în condiții de siguranță și urmează a fi expertizate.

Pentru ridicarea în condiții de siguranță și investigarea materiilor explozive, s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Pirotehnic din cadrul Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informații.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri