Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un bărbat este cercetat penal, după ce a încălcat ordinul de protecţie şi şi-a lovit concubina

violenta conjugala

Un bărbat din comuna Comana, judeţul Giurgiu, este cercetat penal pentru violenţă în familie după ce şi-a bătut concubina cu pumnii şi picioarele şi a lovit-o cu o scândură peste corp, deşi avea emis ordin de protecţie şi nu trebuia să se apropie la mai puţin de o sută de metri de aceasta, scrie Agerpres.

"Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie din comuna Comana, judeţul Giurgiu, cu privire la faptul că are un conflict cu ginerele său. În baza sesizării, miercuri, 9 iulie, orele 0,15, poliţiştii din cadrul Secţiei numărul 2 Poliţie Rurală Comana s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care au constatat faptul că, pe fondul unor discuţii în contradictoriu cât şi a consumului de băuturi alcoolice, ginerele femeii a agresat-o fizic pe concubina acestuia, lovind-o peste corp cu o scândură din lemn. Astfel, a fost întocmit chestionarul de evaluare a riscului şi s-a emis ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului, stabilindu-se ca acesta să păstreze o distanţă minimă de o sută de metri faţă de concubina sa", se arată într-un comunicat de presă emis joi de IPJ Giurgiu.

Citește și: Avertisment de ULTIMĂ ORĂ al meteorologilor, după NEBUNIA din Grecia - România, lovită de un ciclon puternic

După emiterea ordinului de protecţie provizoriu, în dimineaţa zilei de 10 iulie, bărbatul în cauză nu a respectat ordinul de protecţie provizoriu prin care s-a dispus evacuarea sa din imobilul situat în comuna Comana, judeţul Giurgiu, şi păstrarea unei distanţe minime de o sută de metri faţă de concubina sa şi membrii familiei acesteia şi s-a deplasat în faţa curţii locuinţei, unde s-a întâlnit cu aceasta, a tras-o de păr, a trântit-o la pământ şi a lovit-o cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului. 

Acum, faţă de bărbat a fost dispusă măsura reţinerii pe o durată de 24 ore, urmând să fie prezentat Judecătoriei Giurgiu cu propunere de arestare preventivă. 

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţa în familie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.