Un român a decis să respecte tradiția de a se 'înnoi' de Paște, așa că a dus acasă o...bancă. Un locuitor din Cluj-Napoca a furat chiar în Sâmbăta Mare o bancă din fața unei clinici veterinare din cartierul Mănăștur. Actul a fost înregistrat de camerele de supraveghere, iar individul a fost contactat pentru a returna obiectul furat.
Reprezentanții Cabinetului Veterinar Calvaria din Cluj-Napoca au postat un film video de pe o cameră de supravghere în care este surprins un bărbat care fură o bancă de lemn în Vinerea Mare din fața cabinetului, chiar de sub o cameră de supraveghere.
”Rugăm domnul care a avut nevoie de banca noastră de Paște, după sărbători și după ce își face treaba cu ea, să o înapoieze că și noi avem nevoie de ea. Mulțumim!”, spun cei de la cabinetul veterinar.
De unde vine obiceiul 'înnoirii' de Paște?
Românii au obiceiul să-și înnoiască, de Paște, cel puțin hainele, dacă nu și restul casei proaspăt curățite, îmbrăcând haine frumoase de sărbătoare, atât copiii, cât și adulții. Această tradiție de a purta haine noi în ziua de Paște își are originile în tradiția păstrată în creștinismul timpuriu.
Conform tradiției, cei care se botezau în timpul slujbei de Paști erau îmbrăcați în alb, simbolizând puritatea și începutul unei noi vieți. Aceste vesminte erau purtate întreaga săptămână, ca un semn al angajamentului lor față de credință. Cei care erau deja botezați nu purtau haine albe, ci haine noi, pentru a exprima parteneriatul lor în viața și învățăturile lui Hristos.