Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un bărbat şi o femeie au murit în urma a două incendii la Siret şi Pojorâta

incendiu pompieri

Un bărbat a murit, marţi, într-un incendiu izbucnit în locuinţa acestuia din oraşul Siret, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, scrie Agerpres.

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Siret au intervenit cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la gospodăria victimei din cartierul siretean Mănăstioara. 

La sosirea echipajelor, ardea generalizat acoperişul casei şi două anexe gospodăreşti, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie. 

După localizarea flăcărilor, pompierii militari au găsit în interiorul locuinţei trupul neînsufleţit al proprietarului, în vârstă de 85 de ani. 

Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 60 de metri pătraţi, anexele din lemn, acoperişul comun al grajdului şi al şurii, circa opt tone de furaje, bunuri casnice şi s-au degradat pereţii casei şi bunuri din interior. 

Cauza probabilă a incendiului este jarul sau scânteile provenite din coşul de fum deteriorat, potrivit pompierilor.

Citește și: O tânără a rămas încarcerată, după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod

Şi militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Pojorâta, au intervenit cu patru autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la o societate cu profil de prelucrare a lemnului din satul Valea Putnei, comuna Pojorâta. 

La sosirea echipajelor, ardeau trei construcţii anexe, toate din lemn, cu pericol de propagare la halele de prelucrare primară a lemnului şi la clădirile învecinate. 

Au ars cele trei anexe din lemn, 20 de metri cubi lemn de foc, 5 metri cubi de cherestea şi alte bunuri şi s-au degradat învelitoarea din tablă a anexelor, 24 de paleţi de vată minerală şi instalaţia electrică. 

Incendiul a izbucnit dintr-o magazie anexă, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect. 

Pe timpul intervenţiei, o femeie în vârstă de 82 de ani a suferit un atac de panică, a intrat în stop cardio-respirator şi, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de către echipajele SMURD şi SAJ, a fost declarată decedată. 

În acest an, patru persoane cu vârste cuprinse între 59 şi 89 de ani au murit în urma incendiilor produse în judeţ, iar o altă persoană în vârstă de 58 de ani a ajuns la spital cu arsuri pe 50% din suprafaţa corpului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.