Un bărbat, suspectat că ar fi agresat sexual o femeie, a fost reținut pentru viol

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 30-07-2019

Actualizat: 30-07-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat de 41 de ani, din comuna argeşeană Albeştii de Muscel, suspectat că a agresat sexual o femeie din aceeaşi localitate, a fost reţinut pentru viol, urmând să fie prezentat, marţi, în faţa magistraţilor pentru propunerea măsurilor preventive, scrie Agerpres.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş a anunţat, într-un comunicat de presă, că agresiunea a fost săvârşită în urmă cu 11 zile.

Citește și: Culisele CEx. Dăncilă a spus că are sentimentul că se dorește un nou 10 august sau Colectiv - surse

"Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 19 iulie acesta ar fi încercat să constrângă o femeie din aceeaşi localitate să întreţină relaţii sexuale cu el. După administrarea probatoriului, bărbatul, de 41 de ani, din Albeştii de Muscel, a fost reţinut pentru 24 de ore", de precizează în comunicatul IPJ Argeş. 

Potrivit unor surse judiciare, victima, care are peste 50 de ani, a reclamat fapta la scurt timp de la producere, însă suspectul s-a sustras cercetărilor. El a fost prins în urma unei acţiuni la care au participat poliţişti din Câmpulung Muscel şi de la Secţia Rurală Valea Mare Pravăţ.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri