Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un braconier din Brazilia a fost arestat după ce a ucis peste 1.000 de jaguari

Autorităţile braziliene au destructurat în regiunea amazoniană (nord) un grup de braconieri, dintre care unul este suspectat că ar fi ucis peste o mie de jaguari din 1987, a anunţat parchetul, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Cei şapte bărbaţi "acţionau în interiorul statului Acre (nord, la graniţa cu Peru)" şi "ucideau animalele din regiune, precum jaguari, capibara (cea mai mare specie de rozătoare din lume), pecari (mistreţ originar din America de Sud) şi căprioare", a declarat Ministerul Public brazilian, care a pus sub ascultare şi urmărire braconierii timp de trei luni.

Citește și: Președintele Tribunalului Timiș, scrisoare care provoacă CUTREMUR în magistratură

În această perioadă, ei au organizat 11 partide de vânătoare, în timpul cărora au fost ucişi "opt jaguari, 13 capibara, 10 pecari şi două căprioare".

Braconierii foloseau câini în timpul vânătorilor.

"Cel mai vechi şi cel mai activ membru al grupului acţiona din 1987 şi, potrivit informaţiilor noastre, el ar fi putut ucide peste o mie de jaguari în această perioadă", a afirmat parchetul brazilian.

Citește și: Verdict DRAMATIC al medicilor privind starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu

Cei şapte bărbaţi riscă pedepse cu închisoarea şi amenzi, în funcţie de gradul lor de implicare.

Jaguarul, cea mai mare felină din America, trăieşte în 18 ţări din America Latină, din nord-vestul Argentinei până în zonele muntoase centrale din Mexic. Este considerată o specie "aproape ameninţată", cu o populaţie de 64.000 de indivizi, care se află în declin, potrivit Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.