Şeful Institutului german de cercetare economică (DIW), Marcel Fratzscher, a declarat vineri că ar prefera ca Marea Britanie să părăsească UE fără acord decât ca blocul comunitar să acorde o nouă amânare, relatează dpa potrivit Agerpres
"Este mai bine să ai un sfârşit de groază, decât această groază nesfârşită - mai bine un Brexit dur, decât această tragere de frânghie care să mai dureze un an sau doi", a declarat Fratzscher pentru dpa la Bruxelles.
"Riscul pe care îl văd acum este incertitudinea", a spus el. Pentru Germania, economistul crede că costurile unui Brexit fără acord nu ar fi prea mari, iar haosul ar putea fi evitat.
Exporturile germane către Marea Britanie şi Irlanda au scăzut deja din cauza nesiguranţei, a spus Fratzscher. "Odată ce avem claritate, iar companiile ştiu la ce să se aştepte, pot să reacţioneze la asta", a afirmat el.
Germania a exportat bunuri în valoare de 82 de miliarde de euro în Marea Britanie în 2018.
Un studiu efectuat de Fundaţia Bertelsmann a stabilit că dacă scenariul unui Brexit fără acord se va concretiza ar putea duce la o pierdere de venit de 100 de miliarde de euro pe an.
"Este în continuare mai bine pentru toate părţile dacă un Brexit dur este evitat. Prelungirea perioadei de timp necesare pentru a ajunge la un acord cu siguranţă va merita", a declarat autorul studiului, Dominic Ponattu, pentru dpa.
Fratzscher vede însă situaţia diferit. "Uitându-mă la consumatorii germani, nu reuşesc să văd cine ar fi afectat în mod special", susţine el.
Preşedintele DIW spune că temerile privind timpul lung de aşteptare din cauza controalelor la frontieră în cazul unui Brexit dur sunt nejustificate.
"Nu trebuie să fie haos şi asta nu e nici în interesul UE, nici în cel al Marii Britanii", crede Fratzscher.
"Argumentul că UE trebuie să facă un exemplu din Marea Britanie nu mai rezistă. Am trecut de asta. Nu cred că vreo altă ţară doreşte genul de haos cu care s-a confruntat Marea Britanie în ultimii trei ani", a mai afirmat el.
Un Brexit fără acord ar fi preferabil unei noi amânări, apreciază un economist german
București
0°C
Articole Similare

1.516
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
1.516

931
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
931

750
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
750

44
Gheorghe Falcă: Parlamentul European a adoptat primul raport privind criza locuințelor din Uniunea Europeană
44

1.822
Premieră - Parlamentul Ungariei adoptă o moţiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
1.822

1.421
Cătălin Predoiu, mesaj la Forumul Salzburg în plin conflict internațional: "România cere consolidarea protecției frontierelor externe și întărirea rolului FRONTEX"
1.421

1.693
Rusia, marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu? Avertismentul lansat de președintele Consiliului UE
1.693

129
România – poziție fermă în Parlamentul European pe criza locuirii
129

27
Oficialii europeni cer prudență în politica monetară BCE pe fondul impactului războiului din Orientul Mijlociu
27

4.199
Expulzarea migranților din UE, la un pas de realitate: Bruxellesul își face o „Poliție” de tip ICE, ca în SUA
4.199

215
Europarlamentar Gheorghe Piperea anunță o săptămână de foc la Parlamentul European
215

2.609
Roxana Mînzatu anunță o alocare de 500 de milioane de euro, prin PNRR, către România: Se finalizează nouă spitale
2.609

2.975
Telefon înaintea Consiliului European: Nicușor Dan îi transmite lui António Costa ce vrea România de la UE
2.975

















Comentează