Un britanic a fost dat dispărut la Kabul, după ce a fost arestat de talibani

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 24-12-2021

Actualizat: 24-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Captura facebook

Un cetăţean britanic este dat dispărut după ce a fost arestat de talibani la Kabul, potrivit ziarului britanic Daily Mirror vineri, citat de France Presse.

În vârstă de în jur de cincizeci de ani, Grant Bailey, care lucrează pentru un ONG în Afganistan, nu a mai dat nicio veste de sâmbătă după ce a fost arestat sub ameninţarea armei, potrivit unei surse britanice de securitate citată de ziar.

"Suntem la curent cu detenţia unui cetăţean britanic în Afganistan şi suntem în contact cu familia lui pentru a-i sprijini", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe britanic.

Când au fost contactaţi, responsabilii talibani nu au răspuns imediat, potrivit Agerpres.

Îngrijorarea creşte întrucât nu se ştie ce s-a întâmplat cu el, unde este deţinut şi din ce motiv, potrivit Daily Mirror, care a indicat că Grant Bailey s-ar fi întors în Afganistan în septembrie, după ce talibanii au luat din nou controlul asupra ţării.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri