Un bucureştean suspectat că a furat cinci cruci de la un magazin de pompe funebre, reţinut de poliţişti

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-09-2023

Actualizat: 06-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: cancan.ro

Un bucureştean de 36 de ani, suspectat că a furat cinci cruci pentru monumente funerare expuse în faţa unui magazin de specialitate din localitatea argeşeană Bascov, a fost identificat şi reţinut de poliţişti, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, din cercetări a reieşit că faptele au fost comise în două nopţi, 4 spre 5 august, respectiv 18 spre 19 august, suspectul fiind ajutat de un complice. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 10.000 de lei.

"În ziua de 5 septembrie a.c, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările în două dosare penale în care se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, şi au efectuat o percheziţie domiciliară, în baza autorizării de către instanţa competentă, pe raza comunei Cernica, judeţul Ilfov (...) În urma percheziţiei, la locaţia în cauză a fost descoperită o cruce cu caracteristici ce corespund celor sustrase", se precizează în comunicat.

Suspectul a fost audiat şi ulterior a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru furt, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat magistraţilor pentru stabilirea măsurilor preventive.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri