Un boxer iranian, condamnat la moarte pentru apartenenţa la o organizaţie ilegală, riscă execuţia „iminentă”, cererea sa de rejudecare a procesului fiind respinsă.
WBC, una dintre principalele federaţii internaţionale de box, şi personalităţi sportive, printre care Martina Navratilova, fost număr 1 mondial la tenis, au cerut Iranului să-l cruţe pe Mohammad Javad Vafaei-Sani, în vârstă de 30 de ani, vicecampion naţional la box, notează news.ro.
Arestat pentru participarea la manifestaţii antiguvernamentale
Boxerul a fost arestat în 2020 pentru participarea la manifestaţii antiguvernamentale în 2019. Acuzat că este membru al organizaţiei interzise în Iran, Mujahedinii Poporului (MEK), el a fost condamnat la moarte pentru „corupţie”. El a fost informat săptămâna aceasta că cererea sa de rejudecare a fost respinsă de Curtea Supremă iraniană şi că dosarul său a fost transferat biroului responsabil cu executarea pedepselor, a informat ONG-ul Human Rights Activists News Agency (HRANA), cu sediul în Statele Unite.

Mama boxerului a primit „în mod neaşteptat” permisiunea de a-l vizita în închisoare, a subliniat HRANA. În Iran, este frecvent ca rudele să poată face o ultimă vizită condamnaţilor în apropierea execuţiei lor. „Viaţa lui este acum în mare pericol”, a reacţionat într-un comunicat Consiliul Naţional al Rezistenţei Iraniene (CNRI), ramura politică a MEK.
Purtătorul de cuvânt al CNRI, Shahin Ghobadi, a declarat pentru AFP că boxerul era „afiliat” organizaţiei şi că autorităţile au încercat să-l oblige să se desprindă de aceasta prin „folosirea intensivă a torturii”.
Mahmood Amiry-Moghaddam, directorul ONG-ului Iran Human Rights, cu sediul în Norvegia, a estimat că boxerul riscă o execuţie „iminentă” şi că a fost „torturat pentru a-i smulge mărturisiri forţate”.
Peste 20 de sportivi cer eliberarea sa
În noiembrie, peste 20 de sportivi, printre care fosta jucătoare de tenis americană Martina Navratilova şi fosta înotătoare britanică Sharron Davies, au îndemnat într-un comunicat guvernele să acţioneze pentru a-l salva pe Mohammad Javad Vafaei-Sani. Execuţia sa ar fi „un avertisment pentru orice sportiv care îndrăzneşte să ia poziţie”, au afirmat ei.
Preşedintele Consiliului Mondial de Box, Mauricio Sulaiman Saldivar, a considerat, de asemenea, că această execuţie ar fi un atac la „valorile fundamentale ale sportului şi la demnitatea umană”. Potrivit ONG-urilor, din iunie se desfăşoară o represiune majoră în Iran, cu o creştere a recursului la pedeapsa cu moartea. Potrivit IHR, cel puţin 1.426 de persoane au fost spânzurate din ianuarie până la sfârşitul lunii noiembrie 2025.

































Comentează