DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un candidat pentru șefia DIICOT semnalează problemele din sistem: 'Strategiile pentru combaterea criminalității organizate, nesatisfăcătoare'

Procurorul Daniel Horodniceanu, candidat la șefia DIICOT, a spus, vineri, că, din 2007 și până în prezent, România nu a mai avut o strategie pentru combaterea criminalității organizate, iar cele ce au urmat anului 2007 au fost „nesatisfăcătoare”, potrivit Mediafax.ro.

Horodniceanu a spus, la interviul susțin la Ministerul Justiției, penmtru funcția de șef al DIICOT, că în România este necesară o analiză națională a riscurilor pe crima organizată, care ar permite pe viitor crearea unei strategii și o prognoză privind dezvoltarea crimei organizate.

„Din 2007 și până în prezent România nu a mai avut o strategie pentru combaterea criminalității organizate. Strategiile sectoriale care există totuși în perioada aceasta, pentru că s-au mai realizat și planurile de strategie care au urmat acestor strategii, din punctul meu de vedere sunt nesatisfăcătoare. DIICOT-ul nu a fost consultat în aproape nici una dintre ele ”, a declarat Daniel Horodniceanu.

Procurorul spune că România ar trebui să învețe din lecțiile altor state la capitolul combaterii crimei organizate. El a dat exemplul Italiei și a citat din cartea „La mafia uccide d'estate”, scrisă de fostul ministru italian de Justiție Angelino Alfano.

Citește și: BREAKING Gheorghe Dincă, amenințat cu moartea și huiduit la Tribunalul Olt

„În care arată modul în care a acționat statul italian inițial, nerecuperând produsul infracțional de la grupările mafiote, a dus la rafinarea și găsirea de noi modalități și a investi banii în afaceri curate. Au pierdut foarte multe tempouri pe care și noi le pierdem în momentul de față. Iar statul, așa cum spune exact autorul ”Statul devine prizonierul crimei organizate”. El este sicilian și se referea la crima organziata din sudul Italiei. E o lecție învățată am putea să ardem etape și să nu așteptăm să se întâmple și la noi chiar toate lucrurile alea ca să putem să reacționă”, a menționat candidatul la șefia DIICOT.

Procurorul a vorbit și despre vulnerabilitățile DIICOT.

„Aspecte de abordare strategică, cel mai iportant fiind caracterul eterogen caracterizat de viziuni parțiale și nesicronizate ale sistemului național de combatere a criminalității orgabnizate, lipsa unei analize nașionale de riscuri și amenințări, unitatea de investigații financiare subdeminsionată și neaflânduse ân interiorul DIICOT, ci la poliție, chestiuni legislative începând cu modificările legilor justiției, lipsa unei definiții clare a produselor cu efect psiho-activ, anonimizarea coletelor care intră în țară, regelmentările interne ale Ministerului Public, în special ordine ale procurorului general, cooperarea interinstituțională și contribuțiile furbnizorilor de produse de infromații prelucrate și în special lipsa unui corp de poliție judiciară propriu, lipsa aplicațiilor de decriptare” a enumărat Horodniceanu.

Vineri, la sediul Ministerului Justiției, au fost audiați cei cinci candidați care aspiră la funcția de șef al DIICOT. Este vorba despre Teodor Niţă, Ioana Bogdana Albani, Elena-Giorgiana Hosu, Viorel Badea și Daniel Horodniceanu.

Interviurile pentru funcțiile de conducere din Ministerul Public au început marți. Astfel, în fața comisiei au ajuns, marți și miercuri, candidații pentru fotoliul de șef al Parchetului General. Joi a fost rândul celor care vor să fie șefi peste parchetul anticorupție, iar vineri s-au prezentat procurorii care vor să conducă DIICOT.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.