Un candidat s-a prezentat mirosind a alcool la examenul pentru permisul de conducere- El a afirmat că a băut cu o seară înainte- Este al doilea astfel de caz

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-11-2023

Actualizat: 16-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Un bărbat din Argeş programat pentru proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere s-a prezentat băut, examinatorul cerând testarea acestuia după ce l-a simţit mirosind a alcool. Bărbatul a explicat că a băut cu o seară înaintea examenului. Acesta este al doilea astfel de caz înregistrat în judeţul Argeş în ultimele trei săptămâni, potrivit news.ro.

Incidentul a avut loc joi, la sesiunea de examinare organizată în oraşul Câmpulung.

”Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care a venit astăzi la susţinerea probei practice a examenului de permis în Câmpulung Muscel, a fost testat pentru consum de alcool. Poliţistul care îl examina a simţit că argeşeanul miroase a băutură şi i-a chemat pe colegii de la Poliţia Rutieră să îl testeze”, a transmis Prefectura Argeş.

Alcooltestul a indicat o valoare de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul i-a spus poliţistului că a băut în seara dinaintea examenului.

El fost declarat “respins” la proba practică a examenului pentru permis şi a primit o amendă în valoare de 1.305 lei. Bărbatul era la a doua încercare de a obţine permisul de şofer.

Acesta este al doilea astfel de caz înregistrat în judeţul Argeş în ultimele trei săptămâni.

În 23 octombrie, un bărbat s-a prezentat la examenul pentru permisul de conducere organizat la Piteşti având o concentraţie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri