Un centru de zi pentru prevenirea separării copilului de familie, înfiinţat în Sectorul 2 printr-un proiect derulat de Salvaţi Copiii

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 13-06-2025 15:38

Actualizat: 13-06-2025 18:38

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Un centru de zi care va asigura servicii pentru prevenirea separării copilului de familie a fost înfiinţat în spaţii ale Şcolii nr. 145 din Sectorul 2, printr-un proiect derulat de organizaţia Salvaţi Copiii, în parteneriat cu DGASPC Sector 2, în cadrul Programului Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027.

Managerul proiectului, Liliana Bibac-Moşneguţu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că 270 de copii vor beneficia de serviciile centrului, dintre care 255 pentru prevenirea riscului de separare de familie şi 15 minori din sistemul de protecţie specială, în vederea reintegrării în familie.

Liliana Bibac-Moşneguţu a informat că părinţii vor beneficia de consiliere psihologică, iar copiii de servicii educaţionale, psihologice, de logopedie şi de timp liber, precum şi de o masă caldă, ghiozdane, rechizite şi articole igienico-sanitare.

Aceasta a precizat că în cadrul acestui proiect, DGASPC Sector 2 este furnizorul de servicii sociale, iar Salvaţi Copiii asigură personalul necesar funcţionării centrului de zi.

Potrivit unui comunicat al Salvaţi Copiii transmis vineri, proiectul se derulează din 1 februarie 2025 până pe 31 decembrie 2027. Valoarea sa totală este de 9.947.779,54 de lei, din care cofinanţarea Uniunii Europene - 3.979.111,82 de lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional - 5.931.377,21 de lei şi cofinanţarea din partea statului - 37.290,51 de lei.

La finalul lunii septembrie a anului trecut, 27.728 de copii români beneficiau de serviciile centrelor de zi pentru prevenirea separării copilului de familie, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în condiţiile în care, în România, aproximativ 1.360.000 de copii sunt afectaţi de lipsa de venituri ale familiei care să asigure supravieţuirea sau un trai decent, de izolarea socială şi educaţională în care trăiesc, de lipsa de acces la nutriţie, în acord cu vârsta şi nevoile biologice şi la servicii socio-educaţionale şi de sănătate de calitate.

Numărul serviciilor de prevenire a separării copilului de familie, precum centrele de zi, este insuficient în raport cu nevoia reală. Conform datelor Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, la începutul anului 2025, în România funcţionau 724 de centre de zi pentru copii, dintre care 360 publice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri