Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un centru medical de permanenţă va fi deschis în cartierul Sud din Focşani

clinicadearsi

Un centru medical de permanenţă de care vor putea beneficia locuitorii din cartierul Sud al municipiului Focşani şi nu numai ar putea fi deschis în luna decembrie, potrivit primarului Cristi Valentin Misăilă, informează Agerpres.

"În această perioadă, Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Focşani lucrează la obţinerea tuturor avizelor necesare, se fac achiziţii de mobilier şi aparatura necesară. Sperăm noi ca până la jumătatea lunii decembrie să poată să înceapă activitatea în acest centru de permanenţă, care zic eu că va fi de un real folos tuturor cetăţenilor din cartierul Sud şi nu numai", a declarat primarul Cristi Misăilă.

La centrul medical vor asigura permanenţa mai mulţi medici de familie.

"Legea prevede foarte clar că la acest Centru de permanenţă pot să îşi desfăşoare activitatea cu preponderenţă medici de familie. Am avut o discuţie cu Asociaţia Medicilor de Familie şi am găsit înţelegere din parte dumnealor pentru a putea deschide acest centru, dar fiind faptul că este un program atipic de lucru. Practic, medicul intră în activitate la ora 15,00 şi termină la 8,00, ceea ce presupune un efort suplimentar pentru dumnealor. Le mulţumesc pe această cale tuturor celor care au spus 'da' solicitării noastre şi sperăm ca pe viitor să se mai găsească şi alţi doritori care să intre în acest proiect benefic pentru sănătatea focşănenilor", a precizat edilul.

Plata medicilor va fi asigurată printr-un contract încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, iar celelalte cheltuieli vor fi suportate din bugetul local.

Dispensarul Sud din municipiul Focşani a fost reabilitat şi modernizat de primărie şi transformat în Centru de permanenţă, fiind amenajate aici două cabinete pentru medici de familie, un cabinet stomatologic, un cabinet de pediatrie, unul pentru medicină internă şi două săli de tratament.

Valoarea lucrărilor a fost de aproximativ 1,5 milioane lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.