Un cercetător columbian care lucra pentru o universitate americană a fost ucis duminică de un elefant în Parcul Naţional Kibale din vestul Ugandei, a anunţat luni autoritatea pentru parcuri naţionale, potrivit AFP.
Sebastian Ramirez Amaya, cercetător la Universitatea de Stat din Arizona (SUA), se afla împreună cu un alt cercetător şi cu un ghid în acest parc, cunoscut pentru fauna sa sălbatică şi pentru centrul său de cercetare.
"Cei trei au întâlnit un elefant solitar care i-a atacat, obligându-i să fugă în direcţii diferite. Elefantul l-a urmărit pe Sebastian şi l-a călcat în picioare, ceea ce a dus la moartea acestuia", a indicat luni, într-un comunicat, autoritatea pentru parcuri naţionale din Uganda.
"Nu am avut parte de un astfel de incident în ultimii 50 de ani de cercetare forestieră în Parcul Naţional Kibale", precizează acesta.
La sfârşitul lunii ianuarie, un turist saudit a fost ucis de un elefant în timpul unui safari în Parcul Naţional Murchison Falls, după ce a părăsit vehiculul în care călătorea cu prietenii.
Un cercetător a fost ucis de un elefant, în Uganda
București
7°C
Articole Similare

1
VIDEO Cade un bastion politico-militar: Trupele de comando israeliene vor avea controlul deplin asupra orașului Bint Jbeil în câteva zile
1

0
Serghei Lavrov, în vizită în China pentru discuţii privind problemele internaţionale actuale
0

851
Ministrul Finanțelor, după ce România a câștigat procesul în scandalul "Casa Radio": Este un rezultat important care înseamnă, în concret, protejarea banilor publici!
851

546
Apare clona perfectă a lui Mark Zuckerberg: Cu greu vor mai putea fi deosebiți
546

36
Criza din Strâmtoarea Ormuz - Australia va participa la summitul iniţiat de guvernele britanic şi francez
36

732
Scaunele din avioane nu sunt toate la fel. Specialiștii au realizat un clasament inedit al companiilor aeriene
732

62
Smotrich critică comentariile liderului german cu privire la Cisiordania: „Nu ne veți mai forța să intrăm în ghetouri”
62

119
Xi Jinping acuză ”legea junglei” din politica inernațională și îl asigură pe Pedro Sabchez că Spania e de parte corecta a istoriei
119

1.449
O rază de speranță! Prețul petrolului este în scădere, pe fondul unui nou dialog SUA-Iran
1.449

118
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
118

3.877
Relația Ungariei cu Rusia - Ce i-ar spune Péter Magyar, viitorul prim-ministru al Ungariei la telefon dacă Putin l-ar suna
3.877

4.889
Verdict grav! Divizia Lafarge a producătorului de ciment Holcim, găsită vinovată de finanţarea jihadiştilor din Siria
4.889

7.547
Povestea incredibilă a bărbatului care, în timp ce s-a apucat de renovări prin casă, a găsit 'poarta către anii 1900'
7.547
















Comentează