Autorităţile turce au încarcerat un cetăţean german pe care l-au acuzat că face 'propagandă teroristă' pe reţelele de socializare online, transmite AFP, care citează agenţia de presă turcă DHA.
Bărbatul fusese reţinut miercuri în provincia Hatay (sudul Turciei) de către poliţia antiteroristă turcă, înainte de a compărea în faţa unui judecător care a decis plasarea lui în arest preventiv, în aşteptarea procesului, conform agerpres.
Potrivit DHA, el este acuzat că a făcut propagandă pe social media pentru Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o organizaţie considerată teroristă de Turcia, Uniunea Europeană şi SUA.
Această arestare survine în contexul în care Turcia şi Germania fac eforturi, de mai multe luni, pentru a detensiona relaţiile dintre ele. Printre altele, Berlinul a anunţat săptămâna trecută că va ridica sancţiunile economice simbolice impuse Turciei.
Relaţiile dintre cele două ţări s-au deteriorat după tentativa de lovitură de stat din Turcia, din iulie 2016. Germania a criticat virulent represaliile decise de Ankara după puciul eşuat, ceea ce a provocat iritarea autorităţilor turce.
În timpul acestor represalii, au fost arestaţi mai mulţi cetăţeni germani, precum şi persoane cu dublă naţionalitate germană şi turcă. Acesta a fost şi cazul jurnalistului germano-turc Deniz Yücel, pus în libertate condiţionată în luna februarie după un an de detenţie.
Un cetățean german a fost arestat în Turcia pentru propagandă teroristă
București
4°C
Articole Similare

193
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a atacat cu rachete britanice o fabrică militară la Briansk, în vestul Rusiei
193

637
Carte de condoleanțe în memoria lui Ali Khameni, la București - Ambasada Iranului precizează că parlamentari, dar și membri ai Guvernului ar fi semnat
637

1.222
Conflict diplomatic major: Spania își retrage ambasadorul din Israel. Cum a devenit Pedro Sanchez, 'inamicul' lui Donald Trump în UE
1.222

41
Măsuri de urgență la Washington în urma crizei petroluluil declanșată de conflictul din Iran - Trump va elibera "puţin" petrol din rezervele strategice ale SUA
41

2.408
O alianță improbabilă între două superputeri rivale prinde contur: Experții vorbesc despre începutul unei noi ordini mondiale
2.408

25
Ucraina a primit o nouă livrare germană de rachete pentru Patriot, anunță Zelenski
25

47
Consiliul de Securitate al ONU se întrunește pentru a vota două rezoluții
47

78
Trump insistă pentru grațierea lui Netanyahu - Atacuri la adresa lu Itzhak Herzog
78

90
Iranul ar fi minat Strâmtoarea Ormuz (surse)
90

2.636
VIDEO Viktor Orban și familia sa, amenințați cu moartea de un fost spion al Ucrainei: 'Toată lumea este bine, dar există o limită'
2.636

3.264
Presa greacă explică planurile Israelului în Iran: Au în vedere un scenariu de tip Ceaușescu în România, în 1989
3.264

117
VIDEO Valul de atacuri aeriene în Iran a lovit zeci de sedii ale regimului și soldați la sediul IRGC
117

173
Raport: ”Discursul urii rasiste” al lui Trump alimentează încălcări grave ale drepturilor omului în SUA
173

















Comentează