Un cetăţean ungar a fost testat pozitiv pentru coronavirus în Japonia

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 24-02-2020

Actualizat: 24-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un cetăţean ungar a fost testat pozitiv pentru coronavirus în Japonia, a anunţat luni un oficial guvernamental de la Budapesta, citat de MTI.

Pacientul ungur este unul dintre membrii de echipaj ai navei de croazieră izolate în largul coastelor nipone din cauza epidemiei cu noul virus, a precizat secretarul de stat ungar pentru comunicare şi reprezentare internaţională Tamas Menczer, citând autorităţile japoneze.

Citește și: Un greu din ALDE, Toma Petcu, a trecut la grupul parlamentar PNL: 'Fără să accept vreodată arbitrariul sau măsurile de forţă'

Nava Diamond Princess s-a aflat în carantină între 5 şi 19 februarie, iar din 22 februarie majoritatea pasagerilor aflaţi la bord au putut părăsi vasul, dar cea mai mare parte a echipajului a rămas pe vas. Din echipaj fac parte doi muzicieni şi un ospătar unguri, a menţionat Menczer.

Ungurul infectat cu noul virus a fost izolat şi urmează să fie transportat la un spital sau la o facilitate de monitorizare în următoarele 2-3 zile, a mai spus Menczer, adăugând că acesta se simte bine.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri