Un consilier de-al lui Zelenski se amuză după amenințările lui Putin: Viața are un mare simț al umorului

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 21-09-2022

Actualizat: 21-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: TASS

Un oficial ucrainean îl ironizează pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, după anunțul privind mobilizarea parțială a rușilor. Războiul de trei zile a durat sute de zile, iar mobilizarea demonstrează că totul merge conform planului rușilor, a spus ucraineanul, potrivit CNN. „A 210-a zi a războiului de trei zile", a descris situația, în mod ironic, Mykhailo Podolyak, consilier la biroul președintelui Ucrainei.

Citește și: Ungaria bate cu pumnul în masă după amenințările lui Putin: Sancțiunile impuse impuse de UE afectează Europa, nu Rusia

Mesajul a fost publicat pe Twitter.

„Rușii care au cerut distrugerea Ucrainei au sfârșit prin a obține: 1. Mobilizare. 2. Frontiere închise, blocarea conturilor bancare. 3. Închisoare pentru dezertare", a mai scris Podolyak pe rețeaua de socializare. „Totul este în continuare conform planului, nu-i așa? Viața are un mare simț al umorului”, a fost concluzia oficialului ucrainean. Mobilizarea parțială anunțată de președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost un pas previzibil care se va dovedi extrem de nepopular în rândul populației, a spus același oficial ucrainean.

Mykhailo Podolyak a mai declarat că mișcarea subliniază faptul că războiul nu decurge conform planului Moscovei. Podolyak a adăugat că Vladimir Putin încearcă în mod clar să transfere vina pentru începerea unui „război neprovocat" cu Ucraina asupra Occidentului. Președintele Vladimir Putin a anunțat, miercuri, într-un discurs, mobilizarea parțială în contextul conflictului din Ucraina și a amenințat Occidentul cu armele nucleare deținute de Rusia, mai performante decât ale Vestului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri