Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un consulat al Iranului situat în sudul Irakului, incendiat de protestatari

TWITTER
proteste Bagdad Irak

Protestatari violenţi au incendiat, miercuri seară, un consulat al Iranului situat în sudul Irakului, afirmă surse citate de agenţia Associated Press şi de cotidianul Times of Israel, potrivit Mediafax.

Protestatarii au incendiat Consulatul iranian din oraşul irakian Najaf, unde este sediul Autorităţii religioase şiite din Irak.

Citește și: Noul lider PSD nu renunță la Olguța Vasilescu- Funcția pe care aceasta o va ocupa

Angajaţii misiunii diplomatice au reuşit să fugă, nefiind răniţi.

Demonstraţii violente au loc în Irak începând din 1 octombrie. Protestatarii denunţă corupţia din instituţii, starea serviciilor şi influenţa din ce în ce mai mare a Iranului. De la începutul protestelor au murit cel puţin 350 de persoane. Şase protestatari au fost împuşcaţi mortal, în ultimele 24 de ore, de forţele de ordine, în oraşele Bagdad şi Karbala.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.