Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un convoi cu civili a fost atacat în Harkov: 4 ucraineni și 2 ruși au murit

BBC
Harkov bombardat

Un convoi de vehicule în care se aflau mai mulţi civili care încercau să fugă de luptele din apropierea oraşului Harkov a fost atacat, iar incidentul s-a soldat cu moartea a patru persoane, printre care o fată în vârstă de 13 ani, a anunţat şeful departamentului de investigaţii al Poliţiei din regiunea Harkov. La locul atacului au fost găsiţi şi doi soldaţi ruşi morţi, relatează CNN.

Serghei Bolvinov, şeful departamentului de investigaţii, a declarat că Poliţia a pierdut contactul cu vehiculele din convoi în urmă cu câteva zile.

Convoiul era format din cincisprezece maşini care circulau în apropiere de satul Staryi Saltiv, unde au avut loc lupte grele în ultimele zile, în timp ce forţele ucrainene au lansat un contraatac împotriva trupelor ruse la est de Harkov.

La acea vreme, convoiul încerca să ajungă pe teritoriul controlat de ucraineni, a spus Bolvinov.

”Din cauza luptei în desfăşurare, nu a fost posibil să ajungem la locaţia unde se află coloana”, a mai afirmat el.

Anchetatorii au ajuns, vineri, la locul incidentului, unde au găsit un tanc distrus al forţelor inamice şi cadavrele a doi soldaţi ruşi.

La 300 de metri depărtare au fost găsite şase maşini găurite de gloanţe. În maşini erau patru cadavre şi, potrivit lui Bolvinov, părea să fie vorba despre civilii care se aflau în convoi.

De asemenea, printre victime a fost identificată o fată în vârstă de 13 ani, a mai menţionat oficialul ucrainean.

Bolvinov nu a oferit detalii cu privire la ce s-ar fi putut întâmpla cu celelalte vehicule din convoi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.