Un copac aparţinând unei specii rare provenite din China a înflorit pentru prima dată într-un parc din Marea Britanie, la peste 100 de ani de când a fost plantat, potrivit Press Association preluat de Agerpres.
Valul recent de căldură se crede că ar fi determinat înflorirea, care s-a produs doar de şase ori de când specia a fost adusă în Marea Britanie.
Emmenopterys henryi a fost adusă pentru prima dată în Europa în 1907 de către renumitul colecţionar de plante Ernest Henry Wilson, dar au trecut 64 de ani până la prima înflorire înregistrată, în grădinile Villa Taranto din regiunea Lacului Maggiore din Italia.
Un copac a fost plantat în Roath Park, lângă centrul oraşului Cardiff, la începutul secolului al XX-lea, dar exemplarul nu a înflorit niciodată până acum.
''Este o privelişte specială. Probabil că am trecut pe lângă acest copac de un milion de ori, dar nu m-am aşteptat să-l văd înflorit şi, cine ştie, se întâmplă atât de rar, poate nu o să-l mai văd niciodată'', a spus Gareth Stamp, paznicul parcului.
Copacul, care aparţine familiei Rubiaceae şi trăieşte în sudul Chinei şi în Vietnam, este probabil cel mai mare de acest fel din Marea Britanie şi primul care a înflorit după exemplarul din Cambridge, în 2012.
Prima înflorire înregistrată a unui copac Emmenopterys henryi în Marea Britanie a avut loc la Wakehurst Place, în West Sussex, în 1987.
Un copac rar din Marea Britanie a înfllorit pentru prima dată în ultima sută de ani
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

38
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
38

404
SUA și Israelul au ucis peste 3.000 de iranieni, între care 1.319 civili și 206 copii: Israelul anunță că are în vizor alte mii de ținte
404

1.967
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
1.967

40
Două treimi dintre solicitanții de azil din Germania nu aveau documente: Unii sunt din Turcia, China sau Rusia
40

5.603
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
5.603

182
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
182

141
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
141

162
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
162

6.273
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
6.273

79
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
79

226
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
226

2.456
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
2.456

46
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
46
















Comentează