Un copil din statul american Texas s-a născut fără piele pe cea mai mare parte a corpului, conform Live Science preluat de Agerpres.
Băieţelul, Ja'bari Gray, a venit pe lume la 1 ianuarie în San Antonio şi a cântărit la naştere doar 1,36 kilograme, potrivit San Antonio Express-News.
Corpul lui este lipsit în mare parte de piele, cu excepţia capului şi a unor zone de pe membrele inferioare, iar pleoapele îi sunt sudate.
Medicii l-au învelit într-un stat protector care trebuie schimbat frecvent şi i-au aplicat unguente topice pentru reducerea riscului de infecţie.
''El a stat în spital toată viaţa'', a declarat pentru Express-News mama lui Ja'bari, Priscilla Maldonado.
"Am reuşit să-l ţin în braţe de două ori, însă cu halat şi mănuşi. Nu e contact direct. Nu e la fel'', a adăugat ea.
Medicii continuă testele pentru a confirma diagnosticul lui Ja'bari.
Se întâmplă rar ca un bebeluş să se nască fără piele, a explicat doctor Ana Duarte, care conduce secţia de dermatologie de la Nicklaus Children's Hospital din Miami şi nu este implicată în cazul lui Ja'bari.
''Pielea este cel mai mare organ al nostru'' şi deţine numeroase funcţii importante, precum protecţia în faţa infecţiilor şi reglarea temperaturii corpului, a precizat Duarte.
''Dacă nu există o barieră corespunzătoare, în special ca bebeluş, pot interveni numeroase probleme de diverse tipuri'', a adăugat ea.
Există mai multe afecţiuni dermatologice care pot conduce la naşterea unor copii cu piele foarte fragilă sau lipsiţi de piele.
Una dintre acestea este epidermoliza buloasă, o tulburare genetică ce se manifestă printr-o piele foarte fragilă şi predispusă la leziuni, conform National Institutes of Health (NIH) din Statele Unite. Leziunile pot apărea după răni minore sau chiar şi după acţiuni banale de frecare, precum scărpinat.
Această boală este rară, cea mai severă formă afectând, în medie, mai puţin de o persoană la un milion de nou-născuţi, potrivit NIH.
O altă afecţiune care poate cauza naşterea unui copil fără piele este aplasia cutis congenita (ACC). În această situaţie, pielea nu se dezvoltă pe anumite zone ale corpului, a explicat Duarte.
De această boală suferă, în medie, o persoană la 10.000 de nou-născuţi, conform datelor NIH.
Maldonado şi soţul său aşteaptă în prezent rezultatele testelor genetice. "Ar putea dura două până la trei săptămâni până la răspuns", a declarat ea.
Un copil din Texas s-a născut fără piele pe cea mai mare parte a corpului - Probabilitatea este de 1 la 10.000
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

18
Kaja Kallas denunță la ONU încălcarea dreptului internațional în Orientul Mijlociu și Ucraina
18

871
VIDEO Noul lider al Ungariei schimbă tonul față de Rusia, dar recunoaște că geografia forțează Budapesta să joace pe sârmă
871

60
Netanyahu se felicită pentruatacul asupra Iranului: "cea mai grea lovitură din istoria sa"
60

2.261
VIDEO Ultimul anunț făcut de Donald Trump, în fața Casei Albe, a avut un efect instant, iar piețele au reacționat promt
2.261

1.119
Criza din Strâmtoarea Ormuz - NATO refuză să se alăture blocadei impuse de Trump
1.119

3.919
Peter Magyar a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Kelemen Hunor: L-a chemat la Budapesta
3.919

3.271
Bătălia pentru „Casa Radio” , tranșată la Washington - România scapă de plata a 400 de miloane de dolari
3.271

886
Germania își apără populația de scumpiri prin reduceri de taxe și „bonus de sprijin” neimpozabil pentru angajați
886

2.475
Rușii se tem de amenințările lui Trump - Rosatom a evacuat aproape întreg personalul său de la centrala nucleară iraniană de la Bushehr
2.475

2.507
Donald Trump anunță că a fost contactat de lideri din Iran: Își doresc un acord cu orice preț!
2.507

2.793
Primul contact oficial între România și noua putere politică de la Budapesta: Am împărtășit bucuria acestui moment istoric de schimbare
2.793

116
Hezbollah cere guvernului libanez să anuleze întâlnirea de la Washington cu reprezentanţii Israelului
116

5.252
Atacul asupra Papei Leon trasează o falie între Giorgia Meloni și Donald Trump
5.252
















Comentează