DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un cunoscut opozant al lui Putin trimis forțat la tratament psihiatric

RFE
Alexandr Gabîșev

Un tribunal rusesc l-a condamnat luni, 26 iulie, la tratament psihiatric forțat pe un șaman siberian cunoscut pentru critici la adresa președintelui rus Vladimir Putin. Alexandr Gabîșev a fost găsit vinovat de atacarea unui membru al Gărzii Naționale din Rusia, transmite Europalibera.org.

El a atras atenția presei în 2019, atunci când a pornit în ceea ce urma să fie un pelerinaj solitar de 8.000 km spre Moscova, unde urma să-l „izgonească” de la putere pe Putin, pe care îl consideră demon.

Gabîșev a pornit spre Moscova de mai multe ori, dar de fiecare dată a fost oprit de poliție, care l-a dus înapoi la Yakutsk, orașul său din estul Siberiei. Când și-a anunțat cea mai recentă tentativă de a pleca spre Moscova, în ianuarie, Gabîșev a fost arestat la el acasă și a atacat, potrivit acuzării, un gardian care venise să-l aresteze.

Avocatul lui Gabîșev, Alexei Prianișnikov, a spus luni că sentința înseamnă că șamanul va fi ținut în condiții „de tip pușcărie”, iar durata „tratamentului” va fi stabilită de medici.

„Experiența arată că nimeni nu iese de acolo mai devreme de 2 ani și jumătate sau 3 ani”, a mai spus avocatul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.