Regizorul Alexandru Solomon lucrează la un film care pune reflectoarele pe impactul cultului lui Arsenie Boca în societatea românească, dar și pe influența politică pe care o are Biserica în rândul oamenilor abandonați de statul român
Regizor de film documentar, director de imagine, producător și scenarist, Alexandru Solomon (56 de ani) a reușit să se remarce dincolo de granițele României. Cunoscut ca regizor îndeosebi pentru „Kapitalism – Rețeta noastră secretă“, „Război pe calea undelor“ și „Marele jaf comunist“, numele lui Solomon apare și în alte proiecte de anvergură. La cea mai recentă ediție a TIFF, cineastul bucureștean a fost omagiat, iar trei dintre filmele sale, „Ouăle lui Tarzan“, „Război pe calea undelor“ şi „Clara B“, au fost primite cu aplauze la scenă deschisă. De asemenea, el a făcut parte și din juriul competiţiei internaţionale de documentare din cadrul festivalului.
„Cred că documentarul, în primul rând, este o formă de a selecta ceva din realitate, de oameni, de scene, de felul de a te uita la oameni și realități, e invenție în sensul formal. Apoi, montajul e un soi de a pune totul cap la cap într-o narațiune, să îi dai sens bucății respective de realitate“, a spus cineastul în interviul acordat pentru „Weekend Adevărul“ în cadrul TIFF 2022.
Alexandru Solomon provine dintr-o familie de artiști. De altfel, prima sa opțiune nu a fost regia. Mulți ani mai târziu, e de părere că marea sa șansă a fost că nu a reușit la acel examen. „Eu am dat la Arte Plastice inițial. Acum pot să zic din fericire că n-am intrat și apoi am mers la Film. Cred că a contat backgroundul vizual. Cred că e o chestie de educație și ce absorbi de la părinți“, admite cineastul.
Chiar și așa, pasiunea pentru desen nu i s-a stins. Mulți ani mai târziu, Solomon se folosește inclusiv de desen în munca sa. „Desenez de obicei pentru filme diverse chestii, scheme. Mă ajută să-mi găsesc un soi de drum în pregătire. Este un fel de imagine mentală pe care încerc să o pun pe hârtie cum se leagă personajele sau ce imagini vin“, explică artistul.
Regizorul a trăit mai bine de 20 de ani în „Epoca de Aur“. Și pentru că perioada respectivă echivalează în mare măsură cu anii copilăriei și ai adolescenței, amintirile sale sunt specifice.
„Când ești tânăr, amintirile nu sunt neapărat nașpa. Nu mergeam la Cenaclul Flacăra, deși era la modă. În schimb, la Vama Veche mergeam, era un fel de sătuc. Maică-mea mi-a făcut cadou o cameră Super8 când aveam 15 ani și cam de atunci am început să filmez. Aveam o mătușă fotografă. Dar sigur că m-am format într-un climat din ăsta, în anii ’80. Țin minte că era totul super-gri și super-închis. În schimb, nu am vrut să emigrez, deși probabil că aș fi putut să o fac. Ai mei nu voiau să plece nicăieri, deși au avut unele probleme. Pe tata l-au dat afară din partid, după un an. Sunt oameni care au suferit mult mai mult decât ei“, rememorează regizorul.
Misticismul prin ochii ateului
Cel mai recent proiect înseamnă o nouă provocare și explorează un aspect controversat: misticismul românesc reflectat prin cultul lui Arsenie Boca. De altfel, Alexandru Solomon nu face un secret că acesta e cel mai important proiect în prezent. „De obicei, sunt ultimele lucruri, alea sunt mai aproape de faza în care te afli tu ca cineast acum. În prezent, lucrez la un film despre cultul lui Arsenie Boca, se cheamă «Viața de apoi». N-am avut niciodată o poziție neutră, încerc să am o poziție echilibrată. În sensul că neutru ar însemna că eu nu am nicio perspectivă“, a explicat Solomon.
În schimb, cunoscutul regizor se declară ateu. Acest lucru nu îl împiedică, spune el, să se aplece asupra misticismului, să-l studieze și să-l prezinte apoi trecut prin filtrul său. „Pe mine mă interesează mai puțin biografia lui, cât ce văd oamenii în el azi. Acum a pălit un pic cultul ăsta, dar rămâne un fenomen social foarte interesant. Spune multe despre societatea românească. Sper să fie gata, să îi dăm drumul anul viitor. Întâi să fie gata și apoi începem să îl trimitem la festivaluri, nimic nu e garantat. E mult mai diversă piața. E și foarte bine că e atâta documentar românesc și că sunt oameni tineri care fac lucruri în afara cutiei“, consideră regizorul.
Biserica, moștenitoarea PCR
Chiar la 33 de ani de la Revoluție, religia și Biserica ocupă în continuare un loc important în viața românului de rând. Alexandru Solomon are propria explicație pentru asta. „Cred că s-au schimbat multe. E o nevoie de sprijin spiritual marcat. Pe fondul abandonului social și al unui dezastru medical, s-au dezvoltat multe probleme grele, pentru că oamenii și-au pierdut un sistem de valori, și-au pierdut din autoritate, și atunci caută autoritate și sprijin spiritual în altă parte. Așa se explică de ce Biserica e în Top 3. Cred că cumva filmul meu vorbește și despre faptul că e un fenomen universal întoarcerea la iraționalitate, la spiritualism. Personal, sunt foarte raționalist ca structură. Nu cred în Dumnezeu, cred că în viață ai sau nu ai «organul» ăsta, credința. În schimb, pe mine asta m-a interesat: în ce măsură acest «mistical turn» zice ceva despre noi și despre societatea românească“, susține el.
În opinia sa, religia a luat într-o mare măsură rolul pe care îl avea în anii comunismului singurul partid existent în România, de după venirea sovieticilor și până în 1990. „Ce mi se pare că mai e dincolo de pulsiunile astea ale omului: religia e instrumentalizată politic foarte tare. Asta se întâmplă la noi dincolo de dorința oamenilor de a crede în ceva. Influența politică a Bisericii e uriașă și cumva a luat locul partidului comunist ca autoritate“, adaugă Solomon.
Două epoci, un numitor comun
Deși s-au scurs deja peste trei decenii, unele lucruri au rămas neschimbate. Există, astfel, un numitor comun între anii Epocii de Aur și prezent. Grav este, spune el, că societatea românească nu pare să aibă nici măcar acum antidotul pentru totalitarism, iar mulți români îi duc chiar dorul. „Numitorul comun între perioada comunistă și ce este acum e fundalul pe care s-a format societatea românească. De evoluat, evoluează pe niște baze, rețele. Cred că există în continuare destul apetit pentru un regim autoritar în România. Tot auzi: «Ce bine ar fi să...» Și asta vine de undeva“, atenționează Solomon.
Principala vină o poartă chiar statul român, incapabil să își facă datoria față de cetățean și insensibil la problemele acestuia, crede regizorul. „E un reflex antidemocratic care vine din faptul că statul român a devenit foarte slab. E un stat care n-are grijă de cetățenii lui așa cum trebuie să aibă. E un stat în care libera expresie e cumva destul de îngrădită. Vezi și ce se întâmplă și cu aceste noi legi ale serviciilor secrete. Asta este o pulsiune autoritară a statului român“, mai spune acesta.
Unde începe și unde se termină democrația?
Regizorul consideră că problema nici măcar nu se limitează la spațiul geografic românesc. Cumva, o bună parte a lumii s-a molipsit, iar autoritarismul a ajuns și dincolo de Atlantic, în timpul lui Trump, crede el. Iar aici apar nuanțele tușate de Alexandru Solomon. Dacă Donald Trump, omul care ar fi încercat să submineze democrația în SUA, a fost practic interzis pe rețelele sociale în timpul bătăliei sale cu Joe Biden, când ultimul a fost ales președinte, aceasta nu ar fi o dovadă de cenzură și antidemocrație, cât o încercare de a-i proteja pe americanii de rând de ideile periculoase ale fostului număr unu din America.
„E o chestie globală. Problema acolo nu e paranoia. Problema este că impulsurile regimului Trump erau niște impulsuri autoritare, voiau să întoarcă alegerile. Și ce a făcut în timpul mandatului, ideea era să restrângă tot felul de libertăți, să-i controleze mai mult“, crede regizorul.
În schimb, spune el, e greșită percepția tot mai des întâlnită că democrațiile sunt mai slabe decât dictaturile. „E un clișeu că democrațiile sunt mai slabe decât dictaturile, mai incapabile, mai neputincioase. Evident că lucrurile se întâmplă mai greu într-un regim în care societatea poate să intervină în procesul acesta de luat decizii. Durează mai mult, e mai complicat, dar e mai bine“, consideră Solomon.
El a făcut o comparație între protestele românilor în timpul restricțiilor cauzate de pandemie și lipsa de reacție a oamenilor atunci când s-a discutat despre legile de securitate. „Faptul că n-am putut să mergem la mall nu înseamnă că a fost încălcat un drept al omului. Mi se pare foarte bizar că în România o bună parte din populație a protestat față de restrângerea libertăților de a merge la mall, dar câtă lume vezi că protestează împotriva altor lucruri autoritare din societatea românească? Oamenii reacționează mai puțin. De ce nu reacționează la fel de vehement ca împotriva măștilor?“, se întreabă Solomon.
De altfel, subliniază el, trăim vremuri complicate, iar asta nu se limitează la război. Într-o perioadă în care teoriile conspirației sunt ridicate la rang de artă, realitatea e una cu adevărat complicată.
„Cred că trăim vremuri complicate. Cred că realitatea e foarte complicată și teoriile conspirației nu fac decât să simplifice asta. Îți oferă un soi de teorie simplificată, totul e explicabil prin chestia asta, iar ideea că lumea e condusă de niște păpușari invizibili prinde din cauza nesiguranței și a lipsei de valori comune. Cred că a fost interesant în competiția asta de documentar de la TIFF că sunt filme care cumva reacționează la climatul acesta de neîncredere în imagini, neîncredere în știri, de neîncredere în construcțiile astea narative. În acest context, companiile de știri sau ziarele, ca și festivalurile, trebuie să facă un soi de curatoriat, să despartă apele“, mai spune regizorul.
Comentează