Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs în sudul Filipinelor

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un seism s-a produs miercuri în largul mării, la sud de Filipine, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), care a estimat magnitudinea cutremurului la 6,3, informează AFP, potrivit Agerpres.

Epicentrul seismului se află la 32 de kilometri sud-vest de mica insulă Sarangani, situată în proximitatea Mindanao, potrivit USGS, care nu a emis o alertă de tsunami. Nu au fost semnalate victime sau pagube materiale imediate.

''Seismul s-a produs în momentul când guvernul local distribuia un ajutor financiar, era aşadar multă lume în acel loc, însă toată lumea este teafără şi nevătămată'', a precizat Hary Sauro, un salvator local.

''După evaluarea şi expertiza noastră, nu credem că există victime sau pagube materiale'', a adăugat el.

Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific (PTWC), cu sediul în Hawaii'' a evaluat adâncimea seismului de miercuri la 62 de kilometri.

Un seism precedent cu magnitudinea 7,8 s-a produs în largul insulei Mindanao pe 8 iunie, provocând prăbuşirea unor clădiri şi alunecări de teren, în urma cărora mii de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, înregistrându-se 76 de morţi şi peste 1.300 de răniţi.

Seismele se produc aproape zilnic în Filipine, ţară situată pe ''centura de foc'' a Pacificului, un arc de activitate seismică intensă, care se întinde din Japonia până în Asia de Sud-Est, traversând bazinul pacific.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură20°C
Variabil
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri