DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

'Războiul dictează politica de personal' - Un deputat de la Kiev explică rotația de cadre din Ministerul Apărării / Reacția lui Oleksi Reznikov

odessa-journal.com
Oleksi Reznikov

Deputatul ucrainean David Arahamia, şeful grupului parlamentar al partidului "Slujitorul Poporului", a explicat că "războiul dictează politica de personal, astfel că este necesară schimbarea conducerii structurilor de forţă".

"Războiul dictează politica de personal. Timpul și circumstanțele necesită consolidare și regrupare. Acest lucru se întâmplă acum și se va întâmpla şi în viitor" - a scris politicianul pe Telegram, potrivit Rador.

"Logica este aceeași - în această etapă, departamentele de forţă trebuie să fie conduse nu de politicieni, ci de oficiali de securitate. Inamicul se pregătește să atace. Ne pregătim să ne apărăm și să recuperăm ceea ce este al nostru" - a adăugat Arahamia, confirmând că ministrul apărării, Oleksi Reznikov, va fi mutat la Ministerul Industriilor Strategice, pentru a consolida cooperarea militaro-industrială.

"Oleksi Reznikov este transferat în funcția de ministru al industriilor strategice, pentru a întări cooperarea militaro-industrială, ceea ce este absolut logic, având în vedere expertiza acestuia cu privire la Ramstein (reuniunile internaţionale în sprijinul Ucrainei, n.r.) și nevoia de a 'ridica' ministerul, care ar trebui să facă mai mult" - a explicat deputatul.

La şefia Ministerului Apărării ar urma să fie numit actualul şef al serviciilor de informaţii militare, Kirilo Budanov. Ihor Klimenko va fi numit ministru de interne, iar Vasili Maliuk va prelua şefia Serviciului de Securitate al Ucrainei.

Ministrul ucrainean al apărării nu a discutat cu preşedintele Zelenski despre mutarea la un alt minister

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznikov, a negat că ar avea cunoştinţă despre o mutare la un alt minister, după ce un aliat important al preşedintelui Zelenski a afirmat că acesta urmează să fie înlocuit. Reznikov a declarat pentru presa locală că nu a discutat problema cu preşedintele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.