Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un deputat din tabăra Orban a votat Guvernul Cioloș: 'Nu pentru că era bun sau rău, ci pentru că nu am avut altă opţiune'

sigla pnl

Deputatul PNL de Iaşi Alexandru Kocsis anunţă că a votat pentru învestirea Guvernului Cioloş, "nu pentru că era bun sau rău", ci pentru că nu a avut altă opţiune. "Traversăm o dramă umanitară de proporţii, am ajuns pe locul 1 în lume la rata infectarilor şi deceselor. Chiar nu este timp pentru amânări, consultări peste consultări sau pentru plătit poliţe", argumentează el, precizând că votul său este unul de blam "faţă de lipsa de asumare a conducerii PNL".

"Am votat Guvernul Cioloş. Nu pentru că era bun sau rău, ci pentru că nu am avut altă opţiune. Aş fi vrut să votez un premier liberal şi un cabinet format în jurul Partidului Naţional Liberal. Din păcate, conducerea Partidului Naţional Liberal s-a dus la consultările cu preşedintele României fără nicio propunere. Traversăm o dramă umanitară de proporţii, am ajuns pe locul 1 în lume la rata infectarilor şi deceselor. Chiar nu este timp pentru amânări, consultări peste consultări sau pentru plătit poliţe", a scris Alexandru Kocsis pe Facebook, într-o postare în care arăta că este împreună cu Violeta Alexandru.

El a precizat că acesta nu este un act de indisciplină.

"Un vot de blam faţă de lipsa de asumare a conducerii PNL, nu este un act de indisciplină cum mi-au transmis câţiva colegi, ci un mesaj că deciziile luate în ultima perioadă nu sunt bune. Cine nu crede, nu trebuie să mă asculte pe mine, ci să asculte ce spun oamenii în jurul lor, cei care nu au nicio apartenenţă politică", a punctat Kocsis.

Guvernul Cioloş nu a obţinut miercuri votul de încredere al Parlamentului, având doar 88 de voturi favorabile. De asemenea, au fost înregistrate 184 de voturi ”împotrivă”. Pentru ca echipa Cioloş să fie învestită erau necesare 234 de voturi. Urmează ca rezultatul oficial al procesului de numărare să fie anunţat în plen.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.