Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un deputat PSD propune declararea datei de 10 mai ca Zi a Românității Balcanice

ziaruldevalcea.ro
sigla PSD

Deputatul PSD Adrian Solomon a depus la Senat un proiect care prevede declararea datei de 10 mai drept Ziua Românității Balcanice. Autoritățile locale și centrale, persoanele juridice sau fizice, precum și reprezentanțele României în străinătate vor organiza manifestări dedicate sărbătorii, conform Mediafax.

„Ziua Românității Balcanice poate fi marcată de către autoritățile administrației publice centrale și locale și de celelalte instituții ale statului, de către societatea civilă și persoane fizice și juridice de drept public ori privat, de către reprezentanțele României în străinătate, prin organizarea și/sau participarea, în țară sau peste hotare, la programe și manifestări sociale, educative, cultural-artistice, științifice etc. dedicate acestei sărbători”, arată social-democratul în proiectul de lege.

De asemenea, autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material și logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor pentru această zi, potrivit proiectului.

În plus, Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) și Societatea Română de Televiziune (SRTv), în calitate de servicii publice, „pot include în programele lor, cu prioritate, emisiuni culturale și informative ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători în țară și peste hotare”, mai prevede inițiativa legislativă.

Deputatul PSD argumentează că scopul instituirii pe 10 mai a Zilei Românității Balcanice este de a aduce „în centrul atenției publice a necesității de solidaritate națională și cultural-identitară cu minoritățile meglenoromână și aromână înrudite din Balcani”.

„De asemenea, instituirea Zilei Românitătii Balcanice are intrinsec valoarea reluării, întro nouă etapă istorică, a unei tradiții naționale. Între 1906 și 1948 data de 10 mai a fost sărbătorită în țara noastră ca Ziua Românilor din Balcani”, mai arată Adrian Solomon, în expunerea de motive a proiectului.

Propunerea legislativă a fost semnată de alți 28 de parlamentari de la minorități și PMP și este înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.