Un desen cu Tintin şi căpitanul Haddock în spaţiu, adjudecat la aproximativ 150.000 de euro

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 20-11-2020

Actualizat: 20-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: etsy.com

Un desen cu Tintin şi căpitanul Haddock în spaţiu, de Hergé, a fost adjudecat, joi, pentru 145.500 de euro, a anunţat casa de vânzări Daniel Maghen, potrivit AFP, potrivit news.ro.

Acest desen în alb şi negru, în cerneală chinezească şi guaşe, a fost realizat în 1952 de celebrul desenator belgian pentru un puzzle.

Se vede Tintin, în picioare pe partea laterală a faimoasei rachete a albumului "On a marché sur la lune", ţinându-l pe căpitanul Haddock de o coardă în momentul în care risca să ajungă în cosmos.

Citește și: DOSAR DRAMA unei femei traficate de 'iubitul' din gruparea Bodi-Tâmplaru - I-a pus PISTOLUL la tâmplă, a tăiat-o și o amenința că o incendiază, pentru bani

Pământul este vizibil în fundal, într-o epocă în care singura fotografie a planetei noastre din spaţiu arăta doar o parte a globului.

Recordul pentru o operă de Hergé a fost de 770.660 de euro, în 2015, pentru un desen format mare şi fără text, în creion şi guaşe, din "Tintin în Congo".

O operă din licitaţia de joi, consacrată benzii desenate, a fost cumpărată pentru o sumă mai mare. Era desenul original al copertei unui album de Grzegorz Rosinski, "Le Grand Pouvoir du Chninkel" (1988). A fost adjudecat pentru 186.760 de euro.

În total, vânzările au fost de 1.650.000 de euro, adică "cea mai importantă cifră de afaceri pentru banda desenată în Europa în acest an", a afirmat Daniel Maghen într-un comunicat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri