DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Un desen de Michelangelo a fost adjudecat pentru 23 de milioane de euro la sediul Christie's din Paris

destepti.ro
Michelangelo

Un desen de Michelangelo a fost adjudecat miercuri, la sediul Christie's din Paris, pentru 23 de milioane de euro, cu taxele incluse, un record pentru un desen al maestrului italian, conform casei de licitaţii, informează AFP.

Datând de la sfârşitul secolului al XV-lea, acest desen care înfăţişează un bărbat nud încadrat de alte două siluete aflate pe fundal, a fost realizat cu o pană şi cerneală maro.

Acest desen a fost scos la vânzare în 1907 la Hôtel Drouot din Paris, sub clasificarea "Şcoala lui Michelangelo", înainte de a fi atribuit maestrului italian abia în 2019, în urma inventarierii unei colecţii private franceze.

Această vânzare în cadrul licitaţiei din Paris depăşeşte recordul stabilit anterior pentru un desen al celebrului pictor şi sculptor italian, în iulie 2000 de "The Risen Christ" (8,1 milioane de lire sterline, sau 9,5 milioane de euro), la Christie's din Londra, potrivit casei de licitaţii, potrivit Agerpres.ro.

Schiţa, de dimensiunile unei coli A4, pare să se inspire dintr-o frescă a pictorului Masaccio, "Botezul neofiţilor", şi ilustrează interesul lui Michelangelo pentru reprezentarea artistică a corpului masculin

În septembrie 2019, desenul a fost declarat "comoară naţională" din patrimoniul francez, ceea ce interzice ieşirea sa de pe teritoriul Franţei timp de cel puţin 30 de ani şi oferă statului francez şi muzeelor sale posibilitatea de a-l achiziţiona.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.