Un etnic marocan, în vârstă de 32 de ani, a fost expulzat din Italia după ce s-a lăudat, într-o celulă de închisoare din Italia, că doreşte să organizeze o explozie la Vatican, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne italian, publicat miercuri, informează AFP. Expulzat marţi cu avionul spre Casablanca, acest marocan se afla în detenţie în Italia pentru delicte de drept comun. 'El i-a mărturisit unui coleg de celulă intenţia sa de a comite, după ce va fi eliberat, un atentat la Vatican, folosind o maşină cu explozivi şi o armă Kalaşnikov', a precizat ministrul de interne Angelino Alfano, în comunicatul său.
Bărbatul este descris drept o persoană 'fanatică' hotărâtă să 'moară în numele Domnului pentru a ajunge în paradis', animată de un sentiment de 'vendetă' la adresa statului italian. Din anchetă rezultă că el s-a radicalizat în timp ce stătuse anterior într-o închisoare italiană şi a îndoctrinat un alt deţinut. Alfano a subliniat importanţa prevenţiei ca 'pilon al luptei împotriva extremismului violent', conform Agerpres. Din ianuarie 2015, Italia a expulzat 128 de persoane de pe teritoriul său, dintre care 62 în 2016.
Comentează