Un diplomat se reface după COVID-19 în țara care a declarat ZERO cazuri de infectare

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 18-12-2020

Actualizat: 18-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: AFP

Ambasadorul britanic în Turkmenistan a afirmat că se recuperează după o contaminare cu noul tip de coronavirus, în condiţiile în care de la începutul pandemiei niciun caz de COVID-19 nu a fost confirmat oficial în această ţară autoritară din Asia Centrală, informează joi AFP potrivit Agerpres.

Hugh Philpott a scris miercuri pe Twitter că are nevoie să se recupereze după COVID-19 înainte de a putea cânta din nou, reacţionând astfel la publicarea unei înregistrări video pe un site proguvernamental în care el apărea interpretând un cântec folcloric local.

Într-un alt tweet, el a spus că se reface "după un virus care este în vogă 'în lumea fizică'".

Diplomatul a afirmat mai devreme în luna decembrie că a participat la un târg în capitala turkmenă, Aşgabat. De altfel, profilul său de pe Twitter precizează că el se află în prezent în Aşgabat.


Turkmenistanul susţine că nu a fost afectat de pandemia de coronavirus. Această fostă republică sovietică a pus cu toate acestea în aplicare măsuri de prevenţie începând cu luna iulie, după vizita unei delegaţii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

În noiembrie, preşedintele turkmen Gurbangulî Berdîmuhamedov a descris această absenţă de cazuri de coronavirus drept "o mare reuşită", în timp ce inaugura un spital echipat în mod clar pentru tratarea de bolnavi de COVID-19.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri