Un elefant care a ucis cinci săteni, fiind poreclit "Ben Laden", după numele fostului lider Al-Qaida, Osama Ben Laden, a fost capturat după o vânătoare masivă în statul Assam (nord-estul Indiei), relatează AFP potrivit Agerpres
Responsabili pentru protejarea faunei sălbatice au urmărit animalul zile întregi în pădure folosind drone şi elefanţi domestici.
"Am făcut ultimul pas astăzi ... Două săgeţi" care conţineau tranchilizante au fost "trase de specialişti" pentru a captura elefantul mascul, a declarat un oficial indian.
Elefantul va fi mutat într-o pădure unde nu există în apropiere case ale sătenilor, a adăugat el.
Animalul a ucis cinci persoane, între care trei femei, când a pătruns timp de 24 de ore în districtul Goalpara, în luna octombrie.
Oficialii au dat asigurări că vor avea în vedere protejarea elefantului şi siguranţa persoanelor care locuiesc în apropierea zonelor forestiere atunci când vor decide unde să-l relocheze.
Aproape 2.300 de persoane au fost ucise de elefanţi în India în ultimii cinci ani, potrivit cifrelor oficiale publicate în iunie. Începând cu 2011, 700 de elefanţi au fost ucişi, adesea în accidente ca urmare a reducerii habitatului lor natural din cauza defrişărilor.
Elefanţii migrează adesea în districtul Goalpara, unde întâlnirile cu oamenii se dovedesc uneori fatale.
Unii elefanţi au fost otrăviţi sau împuşcaţi de locuitori, în timp ce alţii au murit electrocutaţi după ce s-au lovit de bariere electrice sau în accidente, în timp ce traversau liniile de cale ferată.
Un elefant, poreclit Ben Laden, a fost capturat după ce a ucis cinci săteni în nord-estul Indiei
București
4°C
Articole Similare

3
Aeroportul din Berlin va fi închis miercuri din cauza grevei
3

19
Preşedintele Volodimir Zelenski va face o vizită marţi la Londra
19

910
Vara trebuie oprit internetul! Propunere controversată a ideologului lui Putin: 'Există viață. Iarna, într-un bârlog sau ghemuit ca un vierme, poți folosi în continuare'
910

1.953
Trump, iritat de 'lipsa de entuziasm' a aliaților pentru misiunea din Strâmtoarea Ormuz: 'De 40 de ani noi vă protejăm, iar voi nu doriţi să vă implicaţi în ceva foarte minor'
1.953

2.761
Strâmtoarea Ormuz nu este pentru toată lumea. Țările care au permisiunea de a tranzita
2.761

2.210
În SUA se discută despre o posibilă mișcare pentru alegerile prezidențiale din 2028, „Draft Rubio”
2.210

86
Friedrich Merz: Germania nu va participa la războiul împotriva Iranului
86

6.581
Donald Trump, mesaj pentru România și țările amenințate de Iran cu atacuri la scară largă: Este un tigru de hârtie!
6.581

1.305
Războiul din Orientul Mijlociu riscă să declanșeze o criză alimentară globală. Economiștii avertizează: 'Situația poate fi mult mai gravă decât în 2022'
1.305

2.970
Războiul intră într-o nouă eră: A apărut drona echipată cu AI care decide singură ținta și nu se știe de unde este lansată
2.970

4.668
Anunț de ultim moment de la Donald Trump: Șefa de cabinet de la Casa Albă a fost diagnosticată cu cancer
4.668

2.130
Războiul din Iran se va prelungi. Estimările privind un final în aprilie au căzut/ Cât vor mai dura atacurile
2.130

109
Anchetă ONU: Atacul israelian din 2025 de la închisoarea iraniană Evin, o crimă de război
109















Comentează