Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Un elev a fost reținut de polițiști, după ce a început să distrugă bunuri dintr-o sală de clasă

www.pixabay.com
poliție, polițiști

Un elev în vârstă de 16 ani a fost reţinut de poliţişti după ce reprezentanţii unui liceu din municipiul Baia Mare, la care acesta învaţă, au apelat numărul 112 sesizând că minorul a început să distrugă bunuri dintr-o sală de clasă, a precizat joi, presei, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, potrivit Agerpres.

"Un echipaj de ordine şi siguranţă publică a intervenit după ce a fost sesizat că un elev are un comportament deviant şi a început să distrugă bunuri din sala de clasă. Întrucât acesta s-a manifestat agresiv şi după sosirea poliţiştilor, a fost imobilizat şi condus la sediul Poliţiei municipiului Baia Mare. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu privire la comiterea infracţiunii de ultraj", a declarat Florina Meteş.

Citește și: Un bărbat a ajuns la spital, după ce în locuinţa sa a izbucnit un incendiu

Conform unor surse din cadrul unităţii şcolare, în momentul care poliţiştii au încercat să-l reţină pe elev, el i-a scuipat şi a rupt hainele unuia dintre membrii echipei de intervenţie. 

Florina Meteş a adăugat că elevul a fost dus la spital pentru o evaluare psihiatrică şi o serie de analize analize medicale, existând suspiciunea că ar fi consumat substanţe interzise.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.