Un elicopter având la bord opt persoane, printre care şi şeful poliţiei din Filipine, s-a prăbuşit joi, la scurt timp după decolare, în oraşul San Pedro din provincia Laguna, la circa 28 km la sud de Manila, transmite DPA preluată de Agerpres.
Echipajul şi toţi pasagerii au fost răniţi, dar comandantul poliţiei naţionale, Archie Francisco Gamboa, a suferit doar excoriaţii şi era conştient când a fost scos din aeronava Bell 429, a informat un purtător de cuvânt al poliţiei. Doi generali de poliţie - şeful informaţiilor, Mariel Magaway, şi cel al serviciului financiar, Jose Maria Victor Ramos - erau inconştienţi, în stare critică. În elicopter se mai aflau purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale, aghiotantul comandantului, doi piloţi şi un alt membru al echipajului.
Gamboa se deplasase la San Pedro pentru a inspecta vehicule confiscate de poliţia rutieră. Comandantul acestui serviciu, Wilson Doromal, a precizat că elicopterul s-a prăbuşit după ce, din cauza prafului ridicat la decolare, a rămas fără vizibilitate şi a atins o linie electrică.
După ce s-a izbit de sol cu partea stângă, pe o stradă de lângă sediul poliţiei, aeronava a luat foc, iar fragmentele desprinse au lovit case şi vehicule din apropiere.
Elicopterul era primul dintr-un lot achiziţionat în urmă cu doi ani de poliţia din Filipine, în cadrul unui program de modernizare.
Un elicopter cu înalți oficiali filipinezi s-a prăbușit - Toți cei de la bord au supraviețuit
București
11°C
Articole Similare

7
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
7

14
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
14

1.201
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
1.201

1.536
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.536

1.974
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
1.974

2.206
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.206

5.580
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
5.580

2.738
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.738

78
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
78

3.426
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.426

2.681
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.681

91
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
91

1.131
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.131
















Comentează